Despre Aikido s-a scris de-a lungul timpului atât de mult, ca de fapt despre tot ceea ce a descoperit şi trăit omul, astfel, încât ne-ar trebui o viaţă în care să nu facem nimic altceva decât să citim. Aikido a început prin a fi prezentat oamenilor de către fondatorul său Morihei Ueshiba, ca o Artă Marţială de Autoapărare Nonviolentă şi Necompetiţională.

Prin cele două componente enunţate ca fiind esenţa prin care trebuie practicat Aikido, Ueshiba a creat fără să ştie, sau conştient, unul dintre cele mai complete şi complexe sisteme de educare şi dezvoltare a omului.

Prin modul în care a fost creat, prin faptul că a fost de la început titularizat ca fiind “Calea Armoniei Energiilor” şi mai ales pentru că a fost creat pe aceleaşi principii pe care le descoperim în toate structurile şi societăţile care au în vedere elevarea spirituală şi înălţarea omului la palierul de conştientizare a valorii creerii sale şi a încercării aflării răspunsului la o întrebare ce a preocupat nu numai pe filozofii tuturor timpurilor dar în general pe om.

“Care este menirea omului în lume?”

Aikido răspunde prin forţa îmbinării mişcării fizice cu ezotericul, tuturor provocărilor prin care trebuie să treacă omul pe tot parcursul vieţii lui. Aceste principii care de fapt stau la baza creerii Universului sunt singurele care au rămas valabile şi inatacabile de nici o ştiinţă sau societate creată de om de-a lungul timpului şi a evoluţiei sale.

Lipsa competiţiilor din Aikido nu exclude manifestarea competiţiei în permanentă în tot ceea ce ne înconjoară şi în toate acţiunile noastre. Competiţia se manifestă începând cu interiorul nostru şi reflectându-se în exterior prin felul în care relaţionam cu noi înşine şi mai ales cu cei de lângă noi şi cu societatea în care trăim şi ne dezvoltăm.

Aici intervine una din marile calităţi ale Aikido-ului, aceea a mesajului transmis, că forma supremă a competiţiei este Armonia şi descoperind Armonia prin Aikido ca mod de viaţă ajungi să pricepi că deasupra Armoniei nu mai este decât Iubirea. Iubirea ca materie conştientă a Spiritului Creator al universului şi al nemuririi. Acest lucru i se întâmplă practicantului de Aikido indiferent de vârsta lui, datorită faptului că în permanenţă primeşte aceeaşi atenţie, este tratat cu respect şi ajutat să se dezvolte fără să se forţeze şi fără să capete frustrări, pentru că abilităţile sale fizice şi psihice nu îi permit de la început, să găsească Armonia din interiorul său pentru a o manifesta în exterior ori de câte ori are nevoie.

Pornind de la o idee care l-a preocupat pe om încă de la apariţia sa, aceea de a avea la dispoziţie mijloacele necesare apărării sale în orice situaţie, de a putea face faţă agresiunilor de tot felul şi din ce în ce mai numeroase şi mai bine ascunse prin formele în care se manifestă, Aikido că Arta Marţială dă ca răspuns la toate acestea, Armonia.

Prin modul în care se manifestă din punct de vedere al abordării fizice şi a construirii procedeelor de apărare, Aikido nu incită la violentă, nu creează dorinţa de a te verifica în stradă imediat ce ai învăţat un procedeu sau mai multe. Pe măsură ce înveţi să te mişti într-un anumit fel, să gândeşti şi să iei decizii în diferite situaţii, începi să te împrieteneşti cu corpul tău, să înţelegi de ce te-ai născut fără piese de schimb, să îţi cunoşti interiorul, să îţi mărturiseşti conştient defectele şi limitele, începi să te eliberezi de tot ceea ce ţi-a stat în cale ca să evoluezi într-un mod real, natural, începi să dai o mai mare importanţă virtuţilor, îţi creezi acea privire periferică de introspecţie a viitorului şi deasemenea se dezvoltă mintea periferică, aceea desprinsă de interesele materiale şi de poziţia socială conjuncturală. Toate acestea te schimbă structural, din interior spre exterior fără a ţi se impune, fără a suporta presiunea, de cele mai multe ori, a intervenţiei celui a toate ştiutor şi dătător de răspunsuri şi sfaturi la tot ce se întâmplă pe lumea aceasta.

Te schimbi pentru că aşa vrei tu, pentru că înţelegi că orice conflict de orice natură din interiorul tău şi din exteriorul tău se rezolvă în majoritatea cazurilor prin impunerea forţei, ceea ce nu se ştie de către toţi cei care le rezolvă în această manieră este faptul că, nu vor putea controla ceea ce ce se va produce postconflictual. Schimbarea pe care ţi-o produci este generată de cunoaşterea modului de abordare a clipelor pe care le trăieşti şi vrei să le trăieşti prin prizma principiilor Armoniei.

Începi să te percepi, să te înţelegi şi să te abordezi altfel. Începi să te iubeşti şi să înţelegi că a nu îţi oferii şi ţie ceea ce oferi cu tot sufletul celor dragi, ceea ce reprezintă un păcat la fel de mare ca cel de a nu da nimic celor dragi, că profesionalul şi poziţia socială sunt importante, că acumulările materiale, acumulările de cunoştinţe multiple prin studiu intens şi permanent sunt importante, dar nu capată valoare reală dacă nu duc la şlefuirea diamantului, adică a spiritului.

În Aikido după ce ajungi la modul de viaţă Aiki adică în armonie cu tine însuţi, cu Divinitatea şi cu tot ceea ce te înconjoară poţi să simţi cu adevărat ce înseamnă manifestarea virtuţilor umane şi a aplicării lor în orice situaţie.

Desigur că enunţat în acest fel Aikido pare a fi un drum sigur de eliminare a tot ce este rău şi ne deranjează atât în interiorul nostru cât şi în exteriorul nostru. Adevărul este undeva la mijloc pentru că şi în Aikido intervine ceea ce se găseşte peste tot unde se manifestă ca prezenţă omul. Orgoliul, infatuarea, egoismul, invidia şi mai tot ceea ce se poate contrapune virtuţilor. Şi fac această afirmaţie deoarece şi cel care ajunge să fie în mijlocul celor pe care îi conduce are de înfăptuit aceleaşi idealuri pe care le prezintă elevilor.

Totul depinde de cât de bine a înţeles că pe acest drum nu este suficient doar să te mişti şi să prezinţi tehnici de autoapărare sofisticate şi spectaculoase chiar dacă acestea atrag atenţia elevilor şi îi fac să îşi dorească să ajungă cât mai repede la nivelul tehnic al celui din mijloc. Cel care ajunge să i se spună Sensei trebuie să înţeleagă că, în momentul în care atinge acest prag, trebuie să devină el însuşi cel mai destoinic elev.

Trebuie să studieze zilnic tot ceea ce îl poate ajuta să se cunoască şi să se controleze cât mai bine în orice situaţie. Să conştientizeze că cei care vin să practice Aikido pot fi (şi acest lucru se întâmpla adesea) oameni cu un grad foarte ridicat de cultură şi cu profesii dintr-un spectru larg de manifestare. Pentru toţi aceşti oameni Senseiul trebuie să prezinte atât în Dojo cât şi în viaţa din afară, aceeaşi imagine a modelului demn de încrederea de a fi urmat. În Aikido nu poţi să îţi permiţi să faci un enunţ fără acoperirea exemplului personal.

Începând cu exerciţiile de încălzire la care de regulă nimeni nu îşi bate capul cât de importante sunt în procesul de împrietenire cu propriul corp, cel din mijloc trebuie să le organizeze şi să le explice de ce trebuie făcute în felul în care sunt arătate, dar în acelaşi timp să urmărească ca nimeni să nu încerce realizarea lor prin folosirea forţării muşchilor, articulaţiilor, tendoanelor şi a ligamentelor. Pentru că explicaţiile senseiului să fie cât mai bine recepţionate acesta va trebui să dispună de cunoştinţe temeinice de anatomie, fiziologie, psihologie, biologie şi mai ales să ştie să le aplice, în aşa fel încât să nu creeze frustrări celor care nu cunosc sau nu pot să facă în acel moment ceea ce arată. Adresarea către elevi trebuie să conţină informaţii clare, prezentate cu multă căldură, toleranţă şi mai ales respect iar pentru acest lucru, senseiului îi trebuie o cultură generală foarte bine structurată şi permanent întreţinută.

Scoaterea Armoniei la suprafaţă se va face întotdeauna de către cel care o doreşte şi nicidecum de sensei. Cel ce alege să fie sensei nu trebuie să îşi propună să îşi schimbe elevii pentru că i se pare lui că cel din faţa lui trebuie să se comporte într-un anumit fel într-o anumită situaţie. Senseiul trebuie să se comporte ca o călăuză. Să arate drumul pe care merge, să explice de ce merge pe acest drum, iar elevul dacă va simţi că ceea ce vede şi aude i se potriveşte va lua, atât cât are nevoie.

Armonia rezultată prin practicarea Aikidoului conştientizează individul de întregul real al omului. Corpul fizic şi corpul bioenergetic, mintea, sufletul şi spiritul. Toate aceste părţi realizează întregul omului şi trebuie tratate fiecare în aşa fel încât niciuna să nu rămână nedezvoltată. Conştientizarea importanţei fiecăreia din aceste părţi componente şi abordarea într-un mod corespunzător, duce la obţinerea Armoniei interioare a autocontrolului, a manifestării virtuţilor şi a gestionării cu înţelepciune a exteriorului.

Practicanţilor de Aikido nu li se impune nici o vârstă pentru a începe parcurgerea acestui drum. Copii pot începe Aikido din momentul în care sunt apţi să meargă la grădiniţă, pentru adulţi neexistând nici o limită de vârstă. Aikido pentru copii trebuie însă abordat diferit de cel pentru adulţi deoarece copiii au un sistem de comunicare, de percepţie şi de înţelegere diferit de cel al adulţilor.

Ei vor fi trataţi ca nişte adulţi în devenire. Primul pas care trebuie făcut atunci când ne este adus un copil să facă Aikido este acela de a-l ruga să privească ceea ce fac ceilalţi copii la o lecţie de Aikido şi să i se spună, că dacă îi va plăcea şi va dori, va putea să vină şi el. Abia după ce îşi dă copilul acordul se va începe colaborarea cu el şi cu părinţii lui. Numai în acest fel se vor putea crea punţile de comunicare absolut necesare.

Un alt element definitoriu abordării Aikido ului pentru copii este acela al responsabilizării şi a conştientizării lui, că ceea ce spune şi arată îl va face să se simtă puternic nu prin forţa pumnului său a piciorului ci prin comportament şi cunoştinţe. De aceea copiilor începători li se dă un instructor copil avansat care a înţeles ce trebuie să spună şi să facă în prezenţa unui începător, copiii având un limbaj propriu de comunicare între ei, relaţionează mult mai repede decât dacă primele informaţii ar fi date de către sensei-ul adult, oricât de bine pregătit ar fi acesta în psihologia şi cunoaşterea comportamentului juvenil.

Aici se produce ceea ce spuneam mai devreme. Miracolul. Copilul avansat se simte important pentru că i se acordă această sarcină, deloc uşoară simte că ceea ce a învăţat îi este de folos şi se va strădui să arate şi să spună cât mai bine totul, iar copilul începător va fi fascinat de faptul că un alt copil ştie şi face lucruri atât de interesante şi începe să îşi dorească să devină ca cel din faţa lui. Din acest mecanism bineînţeles că nu va lipsi atenţia permanentă dar discretă a sensei-ului. În timp copii care fac Aikido ies în evidenţă prin comportament, atitudine, corectitudine şi autocontrol în tot ceea ce fac şi peste tot unde sunt prezenţi.

Nici cu adulţii nu este uşor. Adulţii îşi crează cele mai plauzibile argumente să dovedească faptul că nu au timp să se mai ocupe şi de ei, de aceea atunci când se hotărăsc, după ce privesc o lecţie, sensei-ul trebuie să fie extrem de convingător ca să îl determine să accepte că tot ce i se pare aproape imposibil de abordat de către potenţialul nou sosit, va fi uşor de parcurs în compania unui avansat, care va avea grijă ca toate noţiunile pe care adultul doreşte să le dobândească, să le primească fără producerea frustrărilor datorate oricărui început. Nu trebuie uitat că adulţii îşi consolidează foarte puternic în mental poziţia ierarhică pe care o ocupă în societate, iar acest lucru îi produce şi mai multă rigiditate la lecţiile de început.

Odată pentru că se gândeşte că el OM serios ditamai funcţia, să facă acele mişcări care de afară păreau o nimica toată, acum se dovedeşte că nu îi foloseşte aproape deloc faptul că a învăţat să meargă în jurul vârstei de 8 luni şi riscă să se facă de râs. Bineînţeles toate aceste imagini sunt false şi sunt doar în mintea lui. Un alt factor de stres al începătorului adult este modul în care este abordat, puţini fiind aceia care după o anumită vârstă şi care au un bagaj foarte vast de cunoştinţe, care deja sunt consacraţi în procesul de instruire şi educare a altor persoane acceptă cu seninătate să i te adresezi familiar folosindu-i numele cu care este apelat de prieteni.

Şi în această situaţie sensei-ul va trebui să arate mult tact, să îi ceară permisiunea de a îl apela pe numele mic şi să îi explice că prin acest mod de colaborare nu se pierde nimic din respectul şi consideraţia care i se datorează persoanei respective, ci din contră se încearcă o modalitate mai călduroasă de a trece peste momentele de acomodare de la început.

Tuturor celor care ajung să practice Aikido trebuie să li se explice câteva lucruri esenţiale încă de la prima lecţie. Trebuie să se spună foarte clar că Aikido nu este sport. Că Aikido nu este o religie. Că în Aikido nu sunt întreceri şi competiţii. Că Aikido este o Artă Marţială pură, internă, care a ţinut pasul cu dezvoltarea societăţii şi a cunoaşterii umane şi prin această calitate a devenit eficient ca sistem de educare iar prin cunoaşterea şi controlul resurselor interiorului şi a potenţialului mental, este foarte eficient ca sistem de autoapărare.

Cei care se îndreaptă spre Aikido îşi află mai întâi spiritul şi după aceea se gândesc la eficienţă. Nu acea eficienţă a bătăuşului îmbrăcat în haine de domn, ci acea eficienţă rezultată din cunoaşterea interiorului şi din mărturisirea şi arderea elementelor răului, urâtului, orgoliului, egoismului şi infatuării, pentru a scoate la suprafaţă smerenia, modestia, dragostea şi celelalte virtuţi umane care la un loc se numesc Armonie.

Aikido nu se învaţă citindu-l din cărţi sau de pe site-uri, Aikido se învaţă trăindu-l, făcând din fiecare clipă a vieţii un prilej de fericire. Nu orice fel de fericire ci aceea a descoperirii de sine, aceea a descoperirii că prin corp, minte şi suflet reprezentăm un mic punctuleţ pe pământ, iar prin spirit suntem în fiecare clipă prezenţi în toate locurile din Univers. Aceasta este părerea mea despre ceea ce înseamnă Aikido.

Cine doreşte să se cunoască şi să se dezvolte continuu în toată complexitatea pe care o implică statutul de OM, cine doreşte să fie astăzi mai bun decât a fost ieri şi mâine mai bun decât a fost astăzi, va face Aikido.

Facem Aikido pentru a ieşi din statutul de luptător în viaţă, care atunci când trebuie să întoarcă ultima pagină, fără să cunoască când se va produce acest lucru, constată cu amărăciune că nu a câştigat de fapt nici o luptă.

Credinţa mea este că trebuie să ne alăturăm prin Armonie forţelor Universului unde nu se duc bătălii ce trebuie cîştigate. Armonia cu forţele Universului ne va purta întotdeauna spre Lumină.

Cu mult drag tuturor cititorilor acestor rânduri

Preşedinte F.A.T.K.
Shihan Adrian Vasilache, 6 Dan Aikido