M-am întrebat adesea de ce nu se mai simt atraşi copiii de şcoală? Ce mecanisme ar trebui schimbate în gândirea noastră a adulţilor, pentru a reda şcolii strălucirea şi magia care o făcea să fie dorită de toţi copiii?

În apropierea locuinţei mele sunt două şcoli şi ori de câte ori trec pe lângă acestea mă străduiesc să înţeleg de ce a dispărut din comportamentul elevilor (de la mic la mare) decenţa, bunul simţ, ruşinea. Când sunt în recreaţie, joaca lor este încărcată de atâta agresivitate, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul unui război civil.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că în aproape toate situaţiile în care ar trebui să se vadă spiritul de echipă şi de bunătate, specifice copiilor, se produce o manifestare de haită cu acţiuni haotice, agresiv-distructive, îndreptate de regulă împotriva celor slabi, sau a celor care nu se asociază grupului. Şi mai dramatic este faptul că oricare dintre ei, poate deveni ţinta grupului.

Mă uit în jurul meu şi mă întreb, tot mai obsesiv; oare de ce s-au încrâncenat oamenii atât de tare? O mulţime de alte întrebări îmi năpădesc mintea, cum ar fi; de ce fumăm, de ce consumăm alcool, de ce furăm, ne urâm, minţim, omorâm, distrugem ce au creat alţii şi nereuşind să îmi dau şi răspunsuri mulţumitoare, o iau de la capăt. Poate că ideea de armonie ar fi soluţia, dar cum să aduci în prim plan o discuţie pe această temă şi cine mai este dispus să creadă în armonie?

Nu sunt un pesimist. Mă pot însă considera un optimist realist. Spun acest lucru şi voi încerca să şi explic ce mă determină să cred că armonia este soluţia cea mai potrivită pentru oameni. În prezent atât cantitatea cât şi complexitatea informaţiilor care acţionează asupra oamenilor, înainte ca aceştia să deţină capacitatea de manifestare conştientă, educaţie, comportament raţional şi responsabil, cunoştinţele dobândite, dau oamenilor, forţe de eroi din lumea virtuală şi un comportament agresiv inimaginabil, indiferent de vârsta acestora.

Creşterea şanselor de dezvoltare normală şi integrare socială a copiilor afectaţi de Sindromul Down prin Aikido.
Federaţia de aikido Tradiţional este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în baza legii nr.26/2000. Federaţia se va implica în realizarea proiectului personal, experimentat în relaționarea şi educarea copiilor. Federaţia are în derulare permanentă de mai bine de 7 ani programe de educare şi integrare a copiilor şi tinerilor în societate.

Toate programele care au vizat integrarea copiilor din familii descompuse, a copiilor cu probleme emoţionale, de acomodare şi comunicare şi chiar autism, au fost realizate și prin Aikido .

Federaţia de Aikido Tradiţional Kiai îşi propune o abordare puţin deosebită a modului în care sunt priviţi copiii afectaţi de S.D. Se porneşte de la considerentul că o fiinţă şi în mod deosebit, o fiinţă umană indiferent cât de grav îi sunt afectate sistemele de comunicare consacrate, indiferent de factorul de dezvoltare al inteligenţei convenţionale (pe care operează cele mai multe metode şi sisteme de educare a persoanelor cu dizabilităţi), indiferent de capacităţile şi abilităţile motriciale şi în general indiferent de tot ceea ce îi face să fie deosebiţi de ceilalţi membrii ai societăţii, există un factor foarte important, aş spune, de sinteză al tuturor celorlalţi pe care dacă îl evaluăm, îl dezvoltăm şi în final îl utilizăm ca sistem de comunicare şi educare, cred că şansele acestor copii să se integreze în ansamblul social, vor fi infinit mai mari. Este vorba de factorul emoţional, cu toate valenţele lui de rezonanţă într-o fiinţă umană.