M-am întrebat adesea de ce nu se mai simt atraşi copiii de şcoală? Ce mecanisme ar trebui schimbate în gândirea noastră a adulţilor, pentru a reda şcolii strălucirea şi magia care o făcea să fie dorită de toţi copiii?

În apropierea locuinţei mele sunt două şcoli şi ori de câte ori trec pe lângă acestea mă străduiesc să înţeleg de ce a dispărut din comportamentul elevilor (de la mic la mare) decenţa, bunul simţ, ruşinea. Când sunt în recreaţie, joaca lor este încărcată de atâta agresivitate, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul unui război civil.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că în aproape toate situaţiile în care ar trebui să se vadă spiritul de echipă şi de bunătate, specifice copiilor, se produce o manifestare de haită cu acţiuni haotice, agresiv-distructive, îndreptate de regulă împotriva celor slabi, sau a celor care nu se asociază grupului. Şi mai dramatic este faptul că oricare dintre ei, poate deveni ţinta grupului.

Înfiltrarea agresivităţii virtuale în tot ceea ce ne înconjoară, de la programele TV care poartă inscripţionări de vârstă, transferând responsabilitatea educaţională asupra privitorului, până la jocurile de calculator, toate pline de o cruzime înfiorătoare, accentuează starea de agresivitate a copiilor.


Dacă ne gândim însă la modul în care sunt concepute programele şcolare şi modul în careprofesorii îi tratează pe elevi (bineînţeles şi la atitudinea unor părinţi), atunci devine explicabil dezinteresul copiilor fată de şcoală şi de valorile reale ale educaţiei.


S-a înfipt adânc în mintea adulţilor ideea că educaţia se face doar enunţând ce trebuie şi ce nu trebuie făcut, fără să se ţină cont de puterea exemplului, de factorul de influenţă şi de dezvoltare al societăţii şi implicit al omului indiferent că este copil, adolescent sau tânăr. Nu mai pun în discuţie marginalizarea pe care o percep copii manifestată atât asupra lor, cât şi asupra fiinţelor foarte apropiate şi dragi lor, bunicii sau adulţii de vârsta a treia, marginalizare rezultată de modul dezastruos prin care au evoluat sistemele generatoare de principii în societate.

Fiecare moment evolutiv al omului a creat principii. Până aici nimic foarte rău. Rău este că principiile societăţii de azi sunt golite de conţinut. Prin manifestarea lor, ca elemente ale puterii materiale şi nicidecum pe imaginea exemplului, al valabilităţii lor în orice colţ al universului, aceste principii sunt definitorii în modul de evoluţie al societăţii.

Refugiul în lumea virtuală. Aici este locul ideal în care copilul găseşte posibilitatea să se revolte, să acţioneze pe măsura frustrărilor acumulate, să acţioneze nestingherit, fără să îi ceară nimeni socoteală. Transferând comportamentul din lumea virtuală, în viaţa de zi cu zi, copilul (adolescentul, adultul) aduce un plus de violenţă şi de manifestări antisociale, ce sfârşesc de cele mai multe ori tragic.

De ce se revoltă copiii?

Pentru că sunt duşi la o şcoală cu o programă plată, stufoasă, din care lipseşte spiritul şi dorinţele specifice vârstei. O programă ce se doreşte modernă, dar care nu este utilă copiilor într-un procent foarte mic, sau aproape deloc pentru ceea ce vor face în viaţă, indiferent ce profesie vor avea. Copilul pentru care se construiesc aceste “curicule” ori este din plastic şi nu are nevoie să se joace, să creeze prin joc, să simtă şi el şi părinţii lui că este copil, sau este creaţie a unor mutanţi care nu mai au nici o legătură cu modul în care trebuie să fie tratat omul pe tot parcursul educării şi dezvoltării sale.

Educaţia, cultura generală, acumularea cunoştinţelor pe discipline nu trebuie să se facă cu preţul strivirii personalităţii şi cu suprimarea dreptului la copilărie ţinând copilul la şcoală şi acasă îngropat în mormane de cărţi şi caiete de teme fără de sfârşit, pe durata a cel puţin 10/12 ore pe zi, toată săptămâna, toată luna, tot anul şi chiar şi în scurtele vacanţe.

Peste toate astea se suprapun orele suplimentare de limbi străine, lecţii de pictură, muzică, înot, tenis, fotbal (şi tot ce îţi mai trece prin minte), pentru a fi cât mai bine pregătit în marea competiţie a vieţii, fără să mai ţină nimeni cont că este doar un copil, fără să ia nimeni act de ce îşi doreşte el.

Din nefericire pentru el, nici măcar părinţii nu mai văd (sau se fac că nu văd) aceste lucruri şi cred că asigurarea bunăstării materiale este suficientă, lăsând lucrurile să se perpetueze de la o zi la alta fără speranţă pentru copil că se va putea bucura de cei mai frumoşi ani ai vieţii sale de viitor adult. Astfel se pierd anii inocenţei, ai poveştilor şi ai dobândirii reflexului de educaţie, a ceea ce spunem tot mai des cu nostalgie: cei şapte ani de acasă

Un mare păcat al omului modern este nesocotirea Armoniei, atitudine similară cu omorârea iubirii. Lipsa armoniei din viaţa noastră ne face surzi şi orbi la suferinţele celor de lângă noi, ne îndepărtează fără să ne dăm seama de cei pe care îi iubim, ne aruncă pe toţi adulţi şi copiiîntr-o lume virtuală, hidoasă, meschină cu rânjet de opulenţă, mitocănie, ignoranţă şi nepăsare.

Şi cu fiecare zi pe care o lăsăm să treacă (de parcă am fi nemuritori) suntem tot mai inumani, tot mai rupţi de Universul din care am fost creaţi, tot mai rupţi de Iubire.

Recultivarea Armoniei în noi va da şansa de care avem mai mult ca oricând nevoie: să începem să trăim AIKI.

Modul de viaţă AIKI este accesibil tuturor. Fiecare dintre noi putem face un efort să ne desprindem de manifestările antisociale ale cotidianului şi să îmbrăţişăm Aikido ca pe cea mai bună cale. Aikido este o cale ce merită urmată. Aikido duce către lumină, armonie şi către al cincilea element – IUBIREA.

Voi reveni !
Adiaiki


Preşedinte F.A.T.K.
Shihan Adrian Vasilache, 6 Dan Aikido